Secretul celei mai sănătoase țări din lume. Un copil născut aici are cele mai mari șanse să ajungă la 80 de ani

Secretul celei mai sănătoase țări din lume. Un copil născut aici are cele mai mari șanse să ajungă la 80 de ani
Publicat: 22/03/2017, 15:49
Actualizat: 19/08/2017, 13:31

„Cizma” Europei, înconjurată de cinci mări, este țara cu cei mai sănătoși oameni de pe Pământ. 163 de state au fost analizate de cei de la Bloomberg, iar concluzia a fost că un copil născut în Italia are cele mai mari șanse să ajungă octogenar.

Italia este unul dintre cele mai dezvoltate state din lume, însă creșterea ei economică a stagnat de câteva decenii, aproape 40% dintre tinerii italieni sunt șomeri, iar țara are una dintre cele mai mari datorii din lume, raportată la economia sa. Și cu toate acestea, italienii sunt în cea mai bună formă. Americanii, canadienii și britanicii, de exemplu, suferă de tensiune arterială mare sau colesterol.

Dintre factorii care au contribuit decisiv la punctarea favorabilă a Italiei se află sistemul de sănătate care este deja foarte eficient, dar care – chiar și așa – este îmbunătățit de la an la an. Italia are „exces de medici”, spune Tom Kenyon, medic și CEO al Project Hope. Iar unul dintre cele mai vizionate și de lungă durată show-uri tv din țară se numeste „A Doctor in the Family” (Un doctor în familie).

Dar, desigur, până la sistemul de sănătate, un alt factor major este dieta mediteraneană a italienilor, cea mai sănătoasă din lume, bazată pe ulei de măsline, pește, fructe și legume proaspete, chiar și când e vorba de preparate tradiționale, precum pizza sau paste.

Citește în continuare pe Gustarte.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
×